Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) vă invită la conferința „Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș” care va avea loc pe 28 septembrie (ora 11.00), în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București, și pe 29 septembrie,…
Albert Edward, Principe de Wales, primul membru al Familiei Regale britanice care a venit în România Pe 22 septembrie 1888 avea loc un eveniment istoric pentru România, pe care, însă, foarte puțini îl cunosc. În această zi, acum 133 de…
Un episod emblematic al istoriei patrimoniului construit, la Galeria Arhitecților Peleșului Cândva, la începutul secolului XX, în inima pădurii de pe Domeniul Regal Peleș se ascundea o construcție ciudată – un turn de lemn și o pasarelă ce ducea la…
Toamna anului 2021 vine cu noi proiecte importante pentru Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș ! În paralel cu „Galeria Arhitecților Peleșului”, expoziție organizată la Vila Șipot (Sinaia) cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), organizăm și prima conferință națională a APRP !…
În vacanță și nu numai sunt multe de văzut și de făcut la Sinaia! Domeniul Regal Peleș are atracții pentru orice vârstă, în orice sezon. La „Neatza cu Răzvan și Dani”, pe Antena 1, Daniela Voitescu spune câteva dintre poveștile…
Presa despre inaugurarea „Galeriei Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal Sinaia, de la proiect la capodoperă”, proiect al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Locul în care au fost gândite și proiectate castelele Peleș și Pelișor poate fi acum vizitat de turiști. Vila Șipot nu trece neobservată de cei care ajung la Sinaia. Vă invităm să vizionați reportajul Digi TV despre Galeria Arhitecților Peleșului…
Pe 21 august, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) a deschis publicului „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal, de la proiect la capodoperă”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Expoziția cu intrare liberă va putea fi vizitată la fiecare…
Pe 21 august, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) a deschis publicului „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal, de la proiect la capodoperă”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Expoziția cu intrare liberă a fost vizitată, până în 25…
În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, vineri, 20 august 2021, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de personalități academice și muzicieni implicați în două evenimente culturale și educative găzduite de Domeniul Regal Sinaia. Expoziția…
Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.