Statuia Regelui Mihai a fost dezvelită la Sinaia în prezența Familiei Regale a României

Luni, 25 octombrie 2021, la împlinirea a o sută de ani de la nașterea suveranului, la Sinaia a fost dezvelită statuia Regelui Mihai I. Ceremonia a avut loc în centrul orașului, în parcul de vizavi de Primăria Sinaia, la ora 11.00. Au participat reprezentanți ai autorităților centrale, locale, membri ai societății civile, ai Armatei României și ai Bisericii Ortodoxe Române.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și primarul orașului Sinaia, dl Vlad Oprea, au dezvelit statuia, în aplauzele celor prezenți. Au luat parte la eveniment Alteța Sa Regală Principele Radu și Altețele Lor Regale Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Cu această ocazie, a fost citit mesajul Președintelui României Excelența Sa domnul Klaus Werner Iohannis de către doamna Cătălina Galer, Consilier de Stat pentru Relația cu Autoritățile Publice și cu Societatea Civilă.

La ceremonie au asistat și au luat cuvântul Primarul orașului Sinaia – domnul Vlad Oprea, Președinta Senatului României – doamna Anca Dragu, ministrul Culturii – domnul Bogdan Gheorghiu și reprezentantul special al Guvernului – domnul Alexandru Muraru.

Și-a dat concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

Autorul statuii este sculptorul Bogdan Ioan, care a câștigat concursul național lansat la 25 octombrie 2020. Proiectul este realizat printr-un parteneriat al Asociației pentru Patrimoniu Regal Peleș cu Ministerul Culturii și cu Primăria Oraşului Sinaia. Statuia în bronz, în mărime naturală, îl reprezintă pe Regele Mihai în uniforma de mareșal al Armatei Române.

Aici puteți urmări reportajele video realizate la ceremonie:

Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.