„Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș” – Conferința APRP sub auspiciile Familiei Regale a României

Toamna anului 2021 vine cu noi proiecte importante pentru Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș ! În paralel cu „Galeria Arhitecților Peleșului”, expoziție organizată la Vila Șipot (Sinaia) cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), organizăm și prima conferință națională a APRP !

Pe 28 și 29 septembrie, sub auspiciile Familiei Regale a României, reunim autoritățile și specialiștii cu roluri importante în „Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș”, tema evenimentului.

În cadrul conferinței vor fi prezentate proiectele și progresele Asociației, la doi ani și jumătate de la înființare. Cu ajutorul reprezentanților Universităților partenere, vom analiza stadiul, perspectivele și prioritățile procesului de conservare și restaurare a edificiilor istorice și elementelor peisagistice și de revalorizare a patrimoniului muzical regal.

Aducem laolaltă instituții-cheie – Familia Regală, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Primăria orașului Sinaia, profesioniști de prestigiu de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Universitatea Națională de Muzică.

Este nucleul comunității de expertiză și acțiune pe care Asociația a creat-o ca să dezvolte potențialul Domeniului Regal de a găzdui o efervescență de evenimente culturale, educative și sportive care să atragă vizitatori din țară și din lume, pe întreaga durată a anului.

Dezbaterile conferinței vor avea loc la București, pe 28 septembrie, la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” și vor continua, în ziua următoare, cu deplasarea specialiștilor pe Domeniul Regal Peleș.

Sinaia creată de Regele Carol I nu este doar un oraș turistic, ci, de asemenea, un oraș istoric și cultural, care afirmă, la nivel național și internațional, valorile europene ale României. 2021 este un an important deoarece activitatea Asociației completează seria proiectelor și evenimentelor dedicate centenarului nașterii Regelui Mihai I.

Ion Tucă, Vicepreședinte APRP
Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.