Galeria Arhitecților Peleșului, o nouă atracție de week-end pe Domeniul Regal Sinaia

Pe 21 august, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) a deschis publicului „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal, de la proiect la capodoperă”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Expoziția cu intrare liberă va putea fi vizitată la fiecare sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, la Vila Șipot (Casa Arhitecților), pe Domeniul Regal Peleș. 

Deschidere Galeria Arhitectilor Pelesului 21 august 2021 foto Alexandru Nae

Peste 300 de persoane au vizitat expoziția încă din prima zi. Evenimentul de inaugurare a atras un public numeros și s-a bucurat de participarea reprezentanților instituțiilor importante pe care APRP le implică, în calitate de parteneri, în demersul de redescoperire, restaurare și revalorizare a patrimoniului de pe Domeniul Regal Sinaia:

Ion Tucă – vicepreședinte APRP
Prof.univ.dr. Augustin Ioan, Președinte APRP, profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Prof.univ.dr. Florin Stănică, membru al Board-ului APRP, prorector la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Dna Daniela Voitescu, curator al expoziției și responsabil de conținut
Conf.dr.arh. Oana Diaconescu, decan al Facultății de Arhitectură de Interior
Prof.univ.dr. Nicolae Gheorghiță, prorector la Universitatea Națională de Muzică din București

Cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezent la vernisaj Preacuviosul Părinte Stareț al Mănăstirii Caraiman – Arhimandrit David Petrovici. Au participat și arhitecții Matei Badea, proiectantul restaurator al Vilei Șipot și Alin Voitescu, proiectant al amenajării spațiului expozițional.

Cu acest prilej, în sala de muzică a Castelului Peleș, Arias DuoKarina Șabac (pian) și Raúl Teo Arias (vioară) au susținut un Concert cameral cu muzici româneşti din secolul XIX şi începutul secolului XX, omagiu la 100 de ani de la naşterea Majestăţii Sale Regele Mihai”.

Deschidere Galeria Arhitectilor Pelesului 21 august 2021 foto Daniel Angelescu

Un nou proiect cultural pentru a atrage atenția asupra nevoii de restaurare și a potențialului turistic al patrimoniului regal din Sinaia

Expoziția temporară este dedicată arhitecților care au construit și dezvoltat Domeniul Regal Sinaia, după viziunea Regelui Carol I, de la primele planuri ale Castelului Peleș la întregul ansamblu arhitectural și peisagistic pe care îl admirăm astăzi. Proiectele lui Wilhelm von Doderer, intervențiile lui Johannes Schulz, contribuția decisivă a lui Karel Liman sunt readuse publicului prin fotografii de arhivă și planuri de acum aproape un secol și jumătate. Expoziția include și o machetă originală realizată de Karel Liman pentru un proiect de amenajare a peluzei principale a Castelului Peleș.

Deschidere Galeria Arhitectilor Pelesului 21 august 2021 foto Alexandru Nae

Galeria este prezentată într-un edificiu cu o istorie aparte. Situată în Piațeta Economat, lângă Castelul Pelișor, Vila Șipot a fost proiectată în 1900 și a servit ca sediu al Biroului Regal de Arhitectură dar și ca reședință a Arhitectului-Șef de la acea vreme, Karel Liman. Astfel, vizitatorii expoziției au și prilejul să redescopere acest spațiu care reprezintă principalul proiect al APRP de restaurare a patrimoniului construit, în momentul de față.

Ion Tucă, vicepreședintele APRP, a afirmat că miza restaurării patrimoniului este „perseverența în această misiune și calitatea colaborării cu partenerii care împărtășesc acest ideal.”            

Nu putem accepta degradarea clădirilor de patrimoniu de pe Domeniul regal. Am început să refacem diferitele clădiri mai mici de pe Domeniul Peleș, care, chiar dacă nu sunt cele două castele, aduc valoare ansamblului arhitectural. Noi mergem înainte dar succesul acestor eforturi depinde de susținerea de care se vor bucura”, a punctat Prof.univ.dr. Augustin Ioan, Președinte APRP, profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Daniela Voitescu,  curator al expoziției, a explicat că aceasta trebuie considerată „work în progress” și că interiorul Vilei Șipot este un reper excepțional pentru tehnicile și materialele folosite la începutul secolului XX la construcția edificiilor de pe Domeniul Regal. „Este o expoziție neconvențională, într-un spațiu neconvențional. Conceptul de amenajare este o soluție inedită de prezentare a pieselor într-un spațiu aflat în plin proces de restaurare. Gestul de recuperare a monumentelor istorice este vital. Sper ca această expoziție să-i atragă pe toți cei care vor și pot ajuta.

Foto Alexandru Nae

Patrimoniul natural și cel cultural, în completarea capodoperelor de arhitectură

Patrimoniul construit nu este separat de cel natural – ele coexistă într-o perfectă armonie iar acest fapt fundamentează parteneriatul dintre Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. „Discutăm despre monumente de arhitectură dar și despre arbori monumentali care au fost plantați în timpul construcțiilor și sunt exemplare unice în România. De șapte ani, împreună cu studenții de la Facultatea de Horticultură îngrijim și regenerăm patrimoniul vegetal de pe Domeniul Regal Peleș iar tinerii se înscriu cu mult entuziasm la aceste inițiative”, a declarat Prof.univ.dr. Florin Stănică, prorector la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. 

Patrimoniul muzical al regalității a fost onorat de Arias Duo (Raul Teo Arias – vioară și Karina Șabac – pian) cu un concert cameral al cărui program a fost alcătuit din piese ale unor compozitori români de la sfârşitul secolului XIX şi prima parte a secolului XX. „Activitatea lor de început de istorie a compoziției în România era apreciată şi susţinută de Casa Regală. Am ales personalități din istoria muzicii românești a vremii cu care publicul de azi nu mai este în contact și care au contat în procesul dificil de construire a unei identități pentru muzica românească”, a descris Karina Șabac specificul repertoriului interpretat.

Concert la Castelul Peles – Arias Duo (Karina Șabac și Raul Teo Arias) 21 august foto Daniel Angelescu

Evenimentul de inaugurare a Galeriei Arhitecților Peleșului a reunit, așadar, toate cele trei arii de patrimoniu – arhitectură, peisagistică și cultură, care compun misiunea Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.

Galeria Arhitecților Peleșului poate fi vizitată de vineri până duminică, între orele 10:00-13:00 și 14:00-17:00, în perioada 21 august – 25 octombrie. Intrarea este liberă.

Sponsori: RomstalHerlitz RomaniaAsigest Broker de Asigurare-ReasigurareRomaqua Group Borsec, WOPA, Promasib Event
Parteneri: Primăria SinaiaUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”Muzeul Național PeleșUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Universitară din BucureștiWOPA 

Mulțumiri speciale pentru concertul susținut cu ocazia vernisajului: Universitatea Națională de Muzică BucureștiAsociația VBC și Arias Duo

Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.