Ziarul Prahova: Investiții de restaurare la Castelul Peleș

La ceremonia dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Regatului României, organizată la sfârșitul săptămânii trecute în Holul de Onoare al Castelului Peleş, la care au fost prezenți Custodele Coroanei, membrii familiei regale, ministrul Culturii, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului și primarul orașului Sinaia, s-a anunțat și care vor fi investițiile de restaurare a Castelului Peleș. Astfel, directorul general al Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), Ştefan Bâlici, a declarat că, în cea de-a doua jumătate a anului în curs, vor fi demarate lucrări – considerate urgente – la acoperişul Castelului Peleş, din cauza faptului că acesta se află într-o stare accentuată de deteriorare. Potrivit acestuia, ca urmare a faptului că ”problemele de la toate clădirile ansamblului Peleș sunt presante”, a fost prevăzută şi o etapă de intervenţii de punere în siguranță, care să fie realizate cât mai urgent.

”Primul obiectiv vizat este chiar Castelul Peleş, cu intervenţii urgente pentru acoperişuri, unde deja deteriorările sunt accentuate de mulţi ani. Anumite zone din învelitori sunt asigurate cu nişte plase ca să nu existe căderi de ardezie (n.n – gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea imobilelor), de la învelitoare. Acestea estimăm că vor începe în a doua jumătate a anului”, a anunțat directorul general al INP. Totodată, potrivit acestuia, pentru 2022 este prevăzut demararea de lucrări şi pentru punerea în siguranţă şi restaurarea teraselor exterioare ale castelului, bugetul alocat pentru proiectare fiind estimat la 700.000 de lei, procedura de achiziție publică fiind demarată deja prin intermediul SEAP. Pe de altă parte, investiții vor fi destinate și pentru alte intervenții.

Aflați mai multe, pe ziarulprahova.ro

Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.