Conferința APRP sub auspiciile Familiei Regale „PROTEJAREA ȘI PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI DOMENIULUI REGAL PELEȘ” Susținută de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, 23 Septembrie 2025 Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș continuă și în acest…
Studenții Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, Facultatea de Arhitectură de Interior, sub îndrumarea doamnei Decan Conf. univ. dr. arh Oana Diaconescu, au realizat releveee, studii și planuri de amenajare interioară în cadrul workshop-ului dedicat restaurării și…
Joi, 15 mai 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia s-a întâlnit cu studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, din programul de restaurare și revitalizare al patrimoniului natural de pe Domeniului Regal Peleș. A fost prezent domnul Ion Tucă,…
ASOCIAȚIA PENTRU PATRIMONIUL REGAL PELEȘ 2024: continuitate, noi pași și proiecte strategice pentru viitorul patrimoniului Anul 2024 a reprezentat un pas firesc spre continuitate pentru viitorul patrimoniului, sub semnul consolidării și al deschiderii către noi orizonturi, marcând o etapă importantă…
Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.