Fântâna principală

Fântâna centrală a Castelului Peleș, readusă la viață

Restaurarea fântânii centrale, cea mai mare dintre cele 16 fântâni existente în curtea Castelului Peleș a fost primul proiect împlinit cu succes de APPRP.

În vara anului 2019, Asociația a obținut sprijinul companiei Veolia pentru a demara un proces amplu de refacere a acestui element important de arhitectură din ansamblul Castelului Peleș.

Încă de pe vremea construcției Castelului Peleș, Regele Carol I lăuda rolul aparte al fântânilor. „Amenajările parcului au dat locuri frumoase și căderile de apă sunt foarte reușite și atrag mulți prieteni” nota suveranul în 1880. Regele era mândru de fântâna arteziană centrală, „unde apa țâșnește la 40 de metri înălțime dar cu toate acestea, în măreția naturii, așa ceva pare mic.”

Revenind la prezent, din cauza degradării produse în timp, fântâna nu a mai funcționat, în ultimii ani. Vizitatorii erau, astfel, lipsiți de posibilitatea de a admira spectacolul oferit de fântânile care întregesc monumentul istoric și terasele acestuia. Dintre aceste opere de artă, fântâna principală este cea mai importantă datorită amplasamentului față de Castelul Peleș și față de Piațeta Complexului Economat.

Timp de două luni, echipa reunită de APPRP a realizat lucrări de reabilitate a sistemului de instalaţii de apă şi jet şi intervenţii de construcţii pentru refacerea estetică şi funcţională.

Pe 22 august 2019, fântâna a fost repusă în funcțiune. Data nu a fost aleasă la întâmplare. Opera de artă a fost redată publicului în ziua în care se împlineau 144 de ani de la ceremonia de punere a pietrei de temelie a Castelului Peleş.

Compania Veolia asigură în continuare expertiza tehnică și mentenața necesară bunei funcționări a fântânii de pe terasa principală a Castelului Peleș, urmând să se alăture eforturilor de refuncționalizare a celorlalte 15 fântâni existente pe terasele castelelor Peleș și Pelișor.

Fântâna refăcută reprezintă un element de dinamică în percepția palatului și adaugă un plus de valoare acestuia. Fiecare turist care va vizita Castelul Peleș se va putea bucura de frumusețea spectacolului oferit de fântâni, așa cum erau odinioară”, a spus Prof.univ.dr.arh. Augustin Ioan, președintele Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.


Acum, prin implicarea APPRP și Veolia, terasa și grădinile castelului își recâștigă frumusețea la care fântânile arteziene au o contribuție importantă.

Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.