Centenar Regele Mihai : 100 de brazi la 100 de ani

Pe 28 aprilie, începând cu ora 11.00, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) organizează o acțiune de plantare a 100 de puieți de brad, pe Domeniul Regal Sinaia, pe traseul Aleii Peleșului. Este una dintre inițiativele prin care APRP consolidează fondul silvic al Domeniului Regal Peleș și onorează memoria Regelui Mihai, la centenarul nașterii sale. Plantarea se va desfășura în parteneriat cu Romsilva, cu ajutorul tinerilor voluntari din Sinaia.

Evenimentul din 28 aprilie va da startul unei serii de acțiuni de plantare a câte 100 de puieți de brad, în contextul centenarului nașterii Regelui Mihai, și în alte localități : Azuga și Valea Doftanei (județul Prahova), Tărgu Mureș și Sâncraiu de Mureș (județul Mureș) și Săvârșin (județul Arad). Aceste inițiative ale APRP se bucură de sprijinul autorităților locale. Romsilva este partener pentru acțiunile din județul Prahova iar Azomureș ni se alătură pentru cele din județul Mureș.

Patrimoniul natural al Domeniului Regal Peleș, îmbogățit de Familia Regală încă de la achiziționarea proprietății, ne atrage și astăzi către acest loc atât de apreciat. Prin proiectul de plantare derulat de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș în 2021, speciilor istorice de pe Domeniu (fag cu frunze roșii, alun turcesc, arțar japonez, chiparos de Nootka, tisă, frasin pendul, cireș japonez pendul, laur) li se vor alătura 100 de noi brazi.

Recomandă

Susțineți proiectele noastre

Prin intermediul APPRP, toți cei care apreciază valoarea monumentelor de arhitectură și a patrimoniului natural pot contribui la efortul de reconstrucție, întreținere și dezvoltare a acestora.