Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) o organizație non-profit, non-guvernamentală care se ocupă de restaurarea, protejarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, peisagistic și istoric de pe Domeniul Regal Peleș.
Prin bogăția sa arhitecturală, naturală și culturală și rolul aparte pe care l-a avut în istoria României, Domeniul Regal Peleș este un loc emblematic și, în același timp, și cea mai căutată destinație turistică din țară. Multe dintre edificiile de o valoare inestimabilă au nevoie de lucrări urgente de restaurare și consolidare. Întregul ansamblu natural și arhitectural – centru al vieții culturale și sociale a orașului Sinaia și al întregii regiuni, necesită eforturi constante, susținute, de mentenanță și revalorizare.
Creată în 2019, APRP are ca obiective principale:
- Să evalueze stadiul și nevoile de restaurare, conservare și punere în valoare a patrimoniului,
- să mobilizeze resursele și expertiza necesare pentru executarea lucrărilor corespunzătoare;
- Să inițieze și să susțină proiecte sau evenimente artistice, academice, sportive și ecologice menite să promoveze unicitatea patrimoniului și să crească notorietatea zonei;
- Să creeze o comunitate de specialiști, donatori, personalități publice și reprezentanți ai autorităților locale și instituțiilor statului care să sprijine revigorarea culturală a Domeniului;
- Să integreze în proiectele sale formarea unor tineri specialiști români în domenii conexe, inclusiv aducând expertiză internațională, prin parteneriate cu universități și organizații din străinătate.











