Vila Șipot – Galeria Arhitecților de la Peleș – este aproape de reintrarea în circuitul turistic, după ample lucrări de restaurare, reamenajare și punere în valoare.
Vila Șipot este printre primele proiecte de patrimoniu construit gestionate de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Este o mare provocare, dacă vreți, în care am cooptat numeroși parteneri – arhitecți, studenți, ingineri, producători de grinzi, de materiale, sponsori – prin care ne-am propus să refacem această bijuterie exact cum a imaginat-o creatorul său, arhitectul Casei Regale, Karel Líman. Lucrările de restaurare au ca obiectiv reincluderea Casei Arhitectului în circuitul turistic.