Patrimoniul natural al Domeniului Regal Peleș – un peisaj de poveste
„La fel de prețioase ca și castelul însuși sunt grădinile și pădurea ce îl înconjoară. Chiar Regele a trasat fiecare drum, a imaginat fiecare terasă și a ales locul și forma fiecărei fântâni” scria Regina Maria.
Domeniul Regal Sinaia prilejuieste o incursiune în istorie, dar și într-un peisaj de o frumusețe aparte. Parcul Regal se întinde, pe aproape 20 de hectare, de la Castelul Foișor la podul Carmen Sylva.
Patrimoniul natural al Domeniului Regal Peleș include păduri, parcuri, grădini, terase, sere, pârâuri și cascade și găzduiește sute de specii plante, animale și exemplare monumentale de arbori – fag cu frunze roșii, alun turcesc, arțar japonez, chiparos de Nootka, tisă, frasin pendul, cireș japonez pendul, laur.
Încă dinaintea anului 1880, pe când căuta locul ideal pentru a-și stabili reședința, Regele Carol I s-a îndrăgostit de natura impresionantă a zonei. Pe atunci, locul era încă sălbatic, neatins de mâna omului, singura așezare fiind Mănăstirea Sinaia.
Regele Carol I și succesorii săi dinastici au tratat cu grijă și respect natura înconjurătoare. Clădirile au fost perfect integrate în peisaj. Pentru a fi accesibil oricui ar fi dorit să îl admire de aproape, să se bucure de atmosfera sa regală sau de minunatele priveliști montane, castelul este înconjurat de parc și de terase, straturi de flori și fântâni, pavilioane, galerii și balcoane ascunse în iederă.
Maiestuasa perspectivă este completată de pasaje subterane și scări care se contopesc cu muntele. De la cele două castele și celelalte proprietăți de pe Domeniul Regal pornesc cărări către pădure și munte – o invitație irezistibilă la plimbare, pe jos sau cu bicicleta, și alte activități în aer liber. Traseele de explorare a împrejurimilor constau într-o rețea de poteci însumând aproape 40 km, desenate atent de Regele Carol însuși. Parcurgându-le, vizitatorii calcă, literal, pe urmele pașilor suveranilor României și ai oaspeților lor celebri, cum ar fi împăratul Franz Joseph sau Regele Alexandru al Serbiei.
Grădinile și terasele pline de flori, arbuști și fântâni au fost gândite pentru a îmbogăți estetica edificiilor. Pe vremea regilor, parcul și grădinile aminteau de stilul italian al secolului XVI atât prin design cât și prin calitatea plantelor și florilor cultivate.
Proiectele APPRP își propun să readucă, în zilele noastre, acest specific valoros, prin parteneriatul cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și implicarea celor mai buni specialiști în domeniu.